Zilele se duc , iar eu alerg dupa ele...parca intr-o cursa infernala in jurul unui carusel pe o muzica macabra pe fundal.Ma agat cu greu , ma tin de ele , parca sa nu raman in urma timpului . Ma anin de fiecare ora , de fiecare minut . Ma lupt cu secundele si incerc sa ma mobilizez , sa fac cat mai multe , cand si cum mi se spune . Clipesc din cand in cand ca sa pot sa visez si eu un pic . Inchid ochii pentru un pic si trag aer in piept pentru a fi eu . Cand deschid ochii ma regasesc in acelasi vartej , in care zboara cuvinte imprastiate , fara noima , parca neintelese , haotice . Incerc sa le adun , sa le pun cap la cap si sa formez idei , sa le ordonez in asa fel sa fie cat mai bine.
Azi m-am cufundat in niste ganduri mai mari ca mine . Ce ar fi daca i-am asculta pe oamenii de langa noi , daca i-am auzi cum soptesc , printre alte cuvinte , trairi si dureri ? Ce ar fi daca am reveni la a fi noi , daca am renunta la mima si am juca onest? Ce ar fi daca am putea face aceleasi lucruri pe care le faceam si inainte...fara a fi despartiti parca de un zid al Berlinului? Ce ar fi daca nu ne-am impiedica in conventii , daca am trai fara constrangeri , fara sa ne gandim ''la ce zic altii'' , de parca ar fi altii care au drept de ownership asupra vietii noastre? Ce ar fi daca am iubi ca niste copii inocenti , cu puritate , daca am iubi si nu am mai astepta altceva , daca am darui fara sa facem negot , daca nu ne-am mai impiedica intre a vrea si a avea?
Sunt multe posibilitati pentru ca lumea imaginatiei este infinita.
Azi nu mai simt placerea , ma departez de lucrurile care imi plac.
Dorintele mele sunt tot acolo , sus , intr-un sertar ...parca mult prea sus ca sa-l pot deschide...
